…moroi, strigoi, arătări din alte tărâmuri, paralele sau suprapuse, imaginația umană a populat dintotdeauna colțurile mai ferite ale minții cu făpturi însetate de sânge, înșelătoare, ademenitoare, viclene și crude dincolo de orice imaginație.
Vă invităm ca din aceste unghere, din umbra de după colț, în care ochiul distinge o mișcare vagă, dar în care creierul vede forme amenințătoare, să ne povestiți ceva terifiant, sau din contră, ceva minunat.
Temă:
Lumea din colțul ochiului
Genuri literare:
Science-fiction, Fantasy, Horror
Regulament:
- Concursul este deschis pentru oricine, indiferent de rasă, vârstă, planetă, condiție fizică, nas subțire sau borcănat, ș.a.m.d., precum și indiferent de experiența într-ale scrisului. Moderatorii pot participa la concurs și se supun acelorași condiții ca și ceilalți participanți.
- Fiecare participant poate trimite un singur text.
- Lungimea textelor trebuie să fie între 2.000 si 5.000 de semne. Textele care nu se încadrează între aceste limite vor fi descalificate pentru concurs, dar vor fi publicate în secțiunea de cenaclu literar general, unde vor putea fi discutate de cititori.
- Nu se acceptă texte cu tentă propagandistică, politică, rasiste ș.a.m.d.
- Textele cu accente erotice vor fi supuse unei analize imediate de către moderatori și șterse dacă încalcă limita bunului gust și a decenței.
- Textele vor fi postate pe forum în secțiunea „Cenaclul Steaua Polară/Concursuri” și vor fi adăugate după terminarea concursului în secțiunea specială de pe site.
- Jurizarea textelor se va face de către participanții la concurs și de către cititorii înregistrați pe forum.
- Textele înscrise în concurs trebuie să fie originale, nepublicate în altă parte (pe hârtie sau online) și să aparțină autorului (nu se acceptă traduceri).
- Autorul acordă hronic.ro dreptul neexclusiv de a publica online și pe suport fizic textele intrate în concurs pe o perioadă nedeterminată. Textele pot fi retrase de către autor doar înainte de a începe jurizarea.