Ascultătorii mai vechi ai emisiunii Exploratorii Lumii de Mâine își aduc poate aminte de una dintre rubricile sale cele mai populare: Radiocenaclul „Steaua Polară“. Ascultătorii cu ambiții literare trimiteau texte, care erau comentate de către titularul rubricii și, dacă erau suficient de bune, ajungeau și să fie citite. Nume celebre au susținut această rubrică de-a lungul timpului: Adrian Rogoz, Victor Bîrlădeanu, Romulus Bărbulescu, Alexandru Mironov, Ștefan Ghidoveanu, și există câțiva scriitori care și-au început cariera aici.

Reluăm acum „Steaua Polară“ în mediul virtual, într-o formă ușor diferită. Veți putea în continuare să trimiteți texte, desigur, din domeniul mai larg al ficțiunii speculative (science fiction, fantasy, horror, realism magic…). Acestea vor putea fi comentate de toți cititorii care își fac cont pe forum. Vom lansa concursuri lunare tematice, al căror câștigător va fi desemnat tot de voturile cititorilor și ale celorlalți autori înregistrați (evident, autorii nu vor putea vota pentru propriile lor texte).

Cenaclul este deschis tuturor, atât celor cu vechime într-ale scrisului, cât și celor dornici să-și încerce condeiul (sau tastatura) abia de-acum înainte.
Bun-venit și succes!